Definita cuvantului fin
fin (fíni), s. m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s. f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s. f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu fin
ciulín (ciulíni), s. m. – 1. Varietate de scaiete (Carduus nutans; Dipsacus silvestris; Onopordon Acanthium; Berberis vulgaris; Xanthium spinosum; etc.). – 2. (Înv.) Cui de fier folosit la tortură. – Mr. ciuliiă „spin.” Sl., cf. rus. čilim, mag. súlyom (Cihac, II, 58); din mag. după Gáldi, Dict., 173. – Der. ciulinos, adj. (spinos); ciuline, s. f. pl. (paste făinoase). Vezi definitia »
taín (-nuri), s. n. – Rație, porție. – Mr. tăine, megl. tain. Tc. (arab.) tayan (Șeineanu, II, 345; Roesler 603; Lokotsch 1994), cf. ngr. ταïνι, bg., sb. tain. – Der. taingiu, s. m. (furier), înv., din tc. tayinci. Vezi definitia »
VETURÍN s.m. (Liv.) Conducător al unei trăsuri; birjar. [< it. vetturino]. Vezi definitia »
NITRAGÍN s. n. îngrășământ bacterian din culturi de rizobii, pentru culturile de leguminoase. (< fr. nitragine) Vezi definitia »
In antichitatea greaca, oikos reprezenta unitate de economie domestică.
Termenul de economiei derivă din grecescul oikos, ce desemna domeniul familial, locuința și terenul aflat în stăpânirea familiei. Vezi definitia »