CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s. f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S. f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate. 3. Porțiune din traseul unei căi de comunicație terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ◊ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care unește punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referință (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care unește punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931 – 1933, în România, reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici. – Din fr. courbe. Vezi definitia »

CURB, -Ă I. adj. (despre linii) arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile. ♦ cotitură în formă de arc. ♦ (despre vehicule) a lua ~ ă = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variațiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care unește punctele cu aceeași altitudine ale unei suprafețe de teren; izohipsă. (< fr. courbe, lat. curvus) Vezi definitia »

știrb (-bă), adj. – 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. – 2. Ciobit, cu marginea spartă. – Megl. strîb. Sl. štrŭbŭ „incomplet” (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97), cf. bg. štrăb, ceh. štĕrb. Uz general (ALR, I, 69). – Der. știrbi, vb. (a-și pierde dinții, a se ciobi; a micșora, a reduce); știrbină, s. f. (ciobitură, știrbire), din sl. štrŭbina, cf. pol. szczerbina, rus. šterbina; știrbutură, s. f. (știrbire, pierdere, împuținare; loc gol lăsat de căderea dinților; persoană știrbă); neștirbit, adj. (integru, întreg). Vezi definitia »

BIVÉRB s.n. Joc care constă în reprezentarea a două cuvinte prin litere sau figuri combinate între ele. [< bi- + verb]. Vezi definitia »

SINOVÉRB s. n. problemă enigmistică ce constă din combinarea a două sinonime din care se obține un cuvânt nou, cu un alt înțeles decât cele de la care s-a pornit. (< sin/onim/ + verb /2/) Vezi definitia »