CANÓN s.n. 1. (Arte) Regulă care făcea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii într-o anumită epocă; regulă rigidă, obligatorie. ♦ Proporție care există între diferitele părți ale corpului omenesc. 2. Compoziție muzicală polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeași melodie. 3. Caracter de literă de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regulă]. Vezi definitia »

izgón, izgoáne, s.n. (înv.) trupă mică pentru manevră ușoară, pentru a izgoni dușmanul; detașament de intervenție rapidă. Vezi definitia »

AUTOSIFÓN s. n. tub pentru prepararea sifonului, cu o minibutelie de acid carbonic, într-un dispozitiv special. (< fr. autosiphon) Vezi definitia »

DIATÓN s. n. (muz.) gamă ~ă = gamă dintr-o serie succesivă de tonuri și semitonuri naturale; interval ~ = interval perfect, de aceeași calitate ca și intervalele scării muzicale diatonice. II. s. f. dispunere naturală a tonurilor și semitonuriol într-o structură muzicală. (< fr. diatonique) Vezi definitia »

BÁDMINTON s.n. Joc sportiv, originar din China și Japonia, asemănător cu tenisul, practicat cu o minge mică prevăzută cu pene sau un fel de aripioară de plastic, care se aruncă cu racheta. [Pron. bedminton. / < engl. badminton, cf. Badminton – oraș în Anglia]. Vezi definitia »