EMPIÉM s. n. acumulare de puroi într-o cavitate a organismului; pleurezie purulentă. (< fr. empyème) Vezi definitia »

ENANTÉM s. n. erupție pe mucoase în unele boli contagioase. (< fr. énanthème) Vezi definitia »

MORFÉM s.n. Element morfologic (prefix, sufix, desinență etc.) care servește la formarea cuvintelor și a formelor flexionare ale acestora. ♦ (În concepția modernă) Cea mai mică unitate cu sens determinat din structura morfologică a cuvântului. [< fr. morphème]. Vezi definitia »

STILÉM s. n. (lingv.) element stilistic considerat ca unitate funcțională. ◊ frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. (< it. stilema) Vezi definitia »

EXTRÉM, -Ă I. adj. 1. situat în punctul cel mai îndepărtat; de la capăt; la vârf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile posibile ale unei mărimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozițiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar în cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul și ultimul termen al unei proporții. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extremă, maximă și minimă, a unei funcții. 2. numărătorul primului raport și numitorul celui de-al doilea într-o proporție. IV. s. f. 1. margine; limită ultimă. ♦ a trece de la o extremă la alta = a trece de pe o poziție pe alta diametral opusă; extremă dreaptă (sau stângă) = grup politic care se manifestă prin idei și acțiuni ultraradicale, exagerate și rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mică valoare a unei mărimi. 3. jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formația de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extrême, lat. extremus) Vezi definitia »