COMPOZÍȚIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc un compus; structură. ♦ Compus; amestec. 2. Operă artistică, în special muzicală. ♦ Modul de organizare internă a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ♦ Mod în care a fost compusă o bucată muzicală; structură muzicală. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic și rațional al unei imagini. ♦ Gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. Interpretare a unui rol de către un actor, care prezintă trăsăturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisă a unui elev în care se dezvoltă o temă oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Formă de tipar constituită din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozițiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio]. Vezi definitia »

CHIROGRAFÍE s.f. Studiul liniilor și semnelor palmare și digitale ale mâinii. [< fr. chirographie, cf. gr. cheir – mână, graphein – a scrie]. Vezi definitia »

RADIOBIOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul efectelor radiațiilor ionizate asupra organismelor vii. [Gen. -iei. / cf. fr. radiobiologie]. Vezi definitia »

AGENEZÍE s. f. 1. absență, nedezvoltare a glandelor genitale. 2. incapacitate de reproducere biologică, sterilitate. 3. dezvoltare embrionară insuficientă. (< fr. agénésie) Vezi definitia »

MEDIASTINOGRAFÍE s. f. explorare radiologică a mediastinului. (< fr. médiastinographie) Vezi definitia »