tont (-oántă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală). Vezi definitia »

MUTÁNT s. m. genă care a suferit o mutație; organism care poartă o mutație (3). (< fr. mutant) Vezi definitia »

péppermint (angl.) [er pron. ăr] s. n., (porții) pl. pépperminturi Vezi definitia »

TRANSCENDÉNT, -Ă adj. 1. (fil.) care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. ◊ (la Kant) de dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care depășește limitele realității. 2. (mat.; despre numere) care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienții raționali; (despre ecuații) care nu se poate scrie sub forma unui polinom egalat cu zero. (< fr. transcendant, lat. transcendens) Vezi definitia »

CATAFRÓNT s. n. front¹ (5) deasupra căruia aerul se deplasează descendent, ce antrenează ascensiunea aerului rece. (< fr. katafront) Vezi definitia »