PRALÍNĂ s.f. 1. Bomboană cu miez de migdală sau alună întreagă, trasă în ciocolată; în general, bomboană de ciocolată umplută cu o pastă pralinată; din fr. praline. 2. Masă crocantă de culoare brun-roșcată, preparată prin caramelizarea zahărului împreună cu fructe uleioase întregi (migdale sau alune), apoi zdrobită și utilizată ca barot în creme, înghețate, umpluturi de bomboane (praline) ș.a.; din fr. pralin. Vezi definitia »

MARÓTĂ s. f. 1. sceptru de bufon, reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (fam.) obiect al unei manii, idee fixă. (< fr. marotte) Vezi definitia »

ANTROPONOMÁSTICĂ, antroponomastici, s.f. – V. antroponomastic (2) [DEX'98] Vezi definitia »

alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj. Vezi definitia »

capsulă, capsule s. f. sticlă cu băutură alcoolică. Vezi definitia »