ABBEVILLE [abvil], localit. în NV Franței (Picardia); 24,9 mii loc. (1982). Aici, în depunerile înalte ale fluviului Somme s-au găsit resturi arheologice și faunistice, caracteristice Paleoliticului inferior. V. Abbevilian. Vezi definitia »

léle s. f. – 1. Denumire care se dă mătușilor, surorilor mai mari și, în general, tuturor femeilor, dar să nu fie bătrîne. – 2. Titlu pe care uneori îl dă îndrăgostitul tinerei căreia îi face curte. – 3. Femeie stricată, desfrînată. – Mr. lele, lală, mod de adresare pentru unchi sau văr. Creație expresivă din limbajul copiilor (DAR; Iordan, BF, IX, 150), comună unui mare număr de idiomuri: cf. gr. λαλά „bunică”, λαλᾶς „bunic”, alb. lala „mătușă”, lale „unchi”, ljaljë „titlu de curtoazie, în general”; tc. lela „doamnă”, lolo „prostituată”; sl. (bg.) lĕlja „mătușă”, bg. lelĕk „unchi”; genov. lalla „mătușă”; sp. lela „doamnă; stăpînă”. E puțin probabilă der. din sl., susținută de Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; și Conev 58; și mai puțin chiar cea din numele Leila (Roesler 597). Este un cuvînt de uz comun (ALR, I, 164). Der. lelică, lică, leliță, s. f. (dim. al lui lele); lea, s. f. (haplologie din lelea), se folosește numai cu numele propriu, cf. bg. le, ljo „exclamație pentru a se adresa unei femei”; leică, s. f. (dim. de la lele), cu suf. -că, cf. maică, sau direct din sl., cf. bg. lĕlka „cumnată”, rut. leljka „mătușă”. – Din rom. pare a proveni țig. lele (Wlislocki 100). Vezi definitia »

iésle s. f. sg. tejghea a unui bar. Vezi definitia »

ARCOLE, localit. în N Italiei; 4,4 mii loc. (1981). Aici, la 14-17 nov. 1796, Napoleon a repurtat o mare victorie asupra armatei austriece, comandate de feldmareșalul J. Alvinczy. Vezi definitia »

COLONIÁLE s. f. articole alimentare de băcănie (piper, ceai, cacao etc.) importate din țări exotice. (<fr. coloniales, germ. Kolonial/waren/) Vezi definitia »