FLAMÉNCO s. n. gen al muzicii populare spaniole, la țiganii din Andaluzia, care combină cântecul și dansul pe un acompaniament de chitară și castaniete. ◊ (adj.) stil ~ = stil melodic de interpretare vocală cu efect de falset. (< sp. flamenco) Vezi definitia »

BUCO- elem. „cavitate bucală”. (< fr. bucco-, cf. lat. bucca, gură) Vezi definitia »

CASTELO BRANCO [castélu brãcu], Camillo (1825-1890), romancier portughez. Viziune romantică cu momente de realism dramatic și naturalism („Dragoste neînfrînată”, „Braziliana din Prazins”). Vezi definitia »

ONICO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) unghie”, „de unghie”, „al unghiei”. [Var. onic-. / < fr. onycho-, it. onico-, cf. gr. onyx]. Vezi definitia »

fiare veco / velo expr. folosită de rromii care colectează fier vechi pentru a-și face cunoscută prezența în zonă. Vezi definitia »