EMISFÉRĂ, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumătate dintr-o sferă. 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, și de meridianul de referință. 3. (Anat.; în sintagma) Emisfere cerebrale = cele două jumătăți simetrice ale creierului mare. – Din fr. hémisphère, lat. hemisphaerium. Vezi definitia »

COPCĂ², copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. Vezi definitia »

BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse. Vezi definitia »

PISTRUIÁLĂ, pistruieli, s. f. (Rar) 1. (Cu sens colectiv) Pistrui (1). 2. Calitatea de a fi pestriț. [Pr.: -tru-ia-] – Pistrui + suf. -eală. Vezi definitia »

FÁBULĂ s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ◊ scurtă narațiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. (< lat. fabula) Vezi definitia »