alintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a răsfăța. Lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „ușor, blînd” (Candrea-Dens., 990); după alții, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluția semantică de la domeniul material la cel moral, ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Pușcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simțit ca un frecventativ de la *allēnāre, chiar dacă la origine nu aparțineau aceleiași familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s. f. (alintare). Vezi definitia »

(?) manseta, in Crisana Vezi definitia »

atristá, atristéz, vb. I (înv.) a (se) întrista Vezi definitia »

deșerta, deșertez v. t. (intl.) a aresta, a închide. Vezi definitia »

DECONECTÁ, deconectez, vb. I. 1. Tranz. A suprima o conexiune a două conducte electrice. 2. Tranz. A desface o legătură dintre o mașină sau un aparat electric și un circuit sau o rețea electrică; a decupla. 3. Refl. Fig. A se relaxa, a se destinde, a se calma. – Din fr. déconnecter. Vezi definitia »