arómă (aróme), s. f. – Mireasmă, parfum. – Mr. arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der. aromată, s. f. (aromă, esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl. aromatŭ; aromatic, adj., din fr. aromatique; aromatiza, vb.; aromeală, s. f. (înv., ispită; stare de somnolență, de somn ușor); aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a ațipi, a adormi). Etimologia lui aromi „a dormi” prezintă dificultăți semantice, pe care DAR nu le explică suficient; dar este și mai dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr. žmiriti „a închide ochii”. Vezi definitia »

CHIUVÉTĂ, chiuvete, s. f. Vas de porțelan, de faianță sau de metal smălțuit prevăzut cu o gură de scurgere, fixat în perete dedesubtul unui robinet de apă și folosit la spălat. – Din fr. cuvette. Vezi definitia »

CIANÍNĂ s.f. Materie colorantă albastră, cu caracter bazic, folosită ca sensibilizator fotografic pentru radiațiile infraroșii. [Pron. ci-a-. / < fr. cyanine, cf. gr. kyanos – albastru]. Vezi definitia »

pílvă, pílve, s.f. (reg.) săpăligă (cu care se plivește). Vezi definitia »

COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. Vezi definitia »