pománă (poméni), s. f. – 1. (Înv.) Memorie, amintire, comemorare. – 2. Mîncare oferită în memoria unui mort, după înmormîntare și după slujba de pomenire. – 3. Pîine împletită sau colac care se dă la înmormîntări. – 4. Colivă de înmormîntare care servește ca suport pentru pomul de înmormîntare. – 5. Obiect dăruit pentru iertarea păcatelor unui mort. – 6. Milostenie, binefacere. – 7. Chilipir, pleașcă. – Înv. pomeană. Mr. pumean, megl. pumeană. Sl. pomĕnŭ „memorie” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; cf. Schneeweiss, REB, I, 166), cf. bg., sb. pomen „memorie”. Bg., sb., cr., rut. pomana „milostenie, binefacere” provine din rom. (Miklosich, Wander., 118; Berneker II, 49; Capidan, Raporturile, 193). Der. pomină (var. înv. pomenă), s. f. (memorie, faimă, zgomot), probabil din bg. pomjen (Scriban; după Tiktin și Cihac, deverbal de la pomeni); pomelnic, s. n. (listă cu numele morților; numele morților pomenite de preot în timpul slujbei de pomenire; litanie, înșiruire, poliloghie), din sl. pomĕnĭnikŭ, bg. pomenik cu l expresiv; pomeni, vb. (a aminti, a comemora; a menționa, a pronunța; a cita; a-și aminti; a-și deprinde auzul; a apuca o epocă trecută, a ține minte, a avea în minte; refl., a se păstra, a se ști, a avea memorie; refl., a avea cunoștință, a fi de la sine înțeles, a ști de cînd lumea; refl., a se lovi de, a da de, a surveni; refl., Trans. și Olt., a se trezi), din sl. pominati, pomĭnĕti (Miklosich, Lexicon, 621; Conev 111); pomeneală, s. f. (amintire; menționare; urmă, trăsătură); pomeneată (var. pom(i)neată, pom(i)nete), s. f. (bucată de pînză cu o lumînare și o monedă, care se dă de pomană la înmormîntări; colac de pomană), probabil din sl. pamętĭ „amintire” (Tiktin); pomenitor, s. f. (persoană care pomenește), sec. XVI, înv.; ne(mai)pomenit, adj. (fără asemănare, nemaiauzit); pominoc, s. n. (înv., dar, danie), din sl. pominikŭ „înmormîntare”; pomanagiu, s. m. (chilipirgiu, pleșcar); pomanagioaică, s. f. (chilipirgioaică); pomănui, vb. (a da de pomană); pomonoci, vb. (înv., a dedica). Vezi definitia »

macavelă, macavele s. f. (înv.) metodă de anchetă constând în legarea celui anchetat cu lanțuri de mâini și suspendarea lui. Vezi definitia »

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec. Vezi definitia »

MICROBIURÉTĂ [-BIU-] s. f. biuretă de capacitate redusă. (< fr. microburette) Vezi definitia »

HETEROGRÉFĂ, heterogrefe, s. f. (Med.) Operație de refacere a unui țesut sau a unui organ în care grefonul provine de la o altă specie; heteroplastie. [Var.: eterogréfă s. f.] – Din fr. hétérogreffe. Vezi definitia »