TRÉNĂ, trene. 1. Partea de dinapoi a unor rochii, care se târăște pe jos; coadă lungă la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ține scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistă etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenților într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne. Vezi definitia »

ELECTROLUMINESCÉNȚĂ s. f. Lumină produsă de unele substanțe sub acțiunea câmpului electric. – Din fr. électroluminescence, germ. Elektrolumineszenz. Vezi definitia »

PIUIÁLĂ, piuieli, s. f. (Rar) Piuitură (2). [Pr.: pi-u-ia-] – Piui + suf. -eală. Vezi definitia »

MAGNETOPÁUZĂ s.f. Limita exterioară a magnetosferei. [Et. incertă]. Vezi definitia »

a da în bâlbă expr. a se bâlbâi; a vorbi incoerent. Vezi definitia »