brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Plantă, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscută. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristică a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur aparținînd aceleași familii (Pliniu, III,20), și care s-a păstrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohnton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), și în albaneză este considerat de obicei reprezentant al unei rădăcini indo-europene *bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia că brad este refăcut după pl. brazi, și că forma autentică trebuie să fi fost *braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. După Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. brădancă, s.f. (fată sau femeie rudă a miresei); brădar, s.m. (flăcău care duce bradul de nuntă, sau care joacă jocul acestuia); brădet, s.n. (pădure de brazi); brădiș, s.n. (pădure de brazi); brădișoară, s.f. (specie de ieruncă, Tetrao bonasia); brădișor, s.m. (brad mic; plantă, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); brădoaie, s.f. (albie, copaie); brăduleț, s.m. (brad mic; gogoașă care se servește de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leagă prin frăție de cruce, cf. frăție). Vezi definitia »

AD- pref. „adaos”. (< fr. ad-, cf. lat. ad, lângă) Vezi definitia »

MICROMICROFARÁD s. m. picofarad. (< fr. micromicrofarad) Vezi definitia »

REMULAD adj. invar. În gastronomie, sosul remulad este un sos rece pe bază de maioneză amestecată cu muștar, la care se adaugă bucățele de castraveciori murați, capere și verdețuri tocate mărunt, eventual și pastă de anșoa. – Din fr. (sauce) remoulade. Vezi definitia »

Vlad s. m. – Ladislau. Sl. Vladŭ, abrevierea lui Vladislavŭ, de la vladĭ „putere”, vlasti, vladą „a porunci”. Este personificarea prostiei. Aceleiași rădăcini sl. îi aparțin vladnic, adj. (puternic; impunător), înv., din sl. vladinŭ; vlădică, s. f. (înv., stăpîn, episcop), din sl. vladyka (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 220); vlădicesc, adj. (episcopal; înv., boierie); vlădui, vb. (a stăpîni, a fi stăpîn), din sl. vladati; vlăduitor, adj. (înv., de stăpîn); vlastă, s. f. (putere), în Trans., din sb. vlast (Candrea). Vezi definitia »