han (hanuri), s. n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. Tc. han (Röesler 606; Șeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane. – Der. hangiu (mr. hăngi), s. m. (persoană care ține un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiță (var. hangioaică), s. f. (nevastă de hangiu; femeie care ține un han). Vezi definitia »

VICTORIÁN, -Ă, victorieni, -e, adj. Care se referă la epoca istoriei engleze corespunzătoare domniei reginei Victoria. [Pr.: -ri-an] – Din fr. victorien, engl. victorian. Vezi definitia »

PĂTUCEÁN, pătucene, s. n. (Pop.) Pătuț. [Var.: pătceán s. n.] – Pătuc + suf. -ean. Vezi definitia »

MAGDALENIÁN s.n. (Geol.) Ultimul subetaj al paleoliticului superior, în care apar elemente de cultură umană. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ni-an. / < fr. magdalénien, cf. Madeleine – peșteră în nordul Franței]. Vezi definitia »

MOHICÁN, mohicani, s. m. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din fr. Mohican. Vezi definitia »