Definita cuvantului asonanță
ASONÁNȚĂ s. f. 1. rimă imperfectă sprijinită numai pe identitatea vocalei finale accentuate. 2. repetare a aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive. (< fr. assonance, it. assonanza)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu asonanță
tromboneală, tromboneli s. f. v. trombon. Vezi definitia »
DISTONÁNȚĂ s. f. discordanță (1), dezacord. (< distona + -anță) Vezi definitia »
DOGOREÁLĂ s. f. Faptul de a dogori; dogoare. – Dogori + suf. -eală. Vezi definitia »
stráchină (-ắchini), s. f. – Vas de lut ars, ceramică etc., blid. Mgr. ỏστραϰίνος „scoică” (Cihac, II, 704; Murnu 54), cu pierderea vocalei o considerat drept art. f. Sl. strakina „vocabulum dubium” (Miklosich, Lexicon, 887) trebuie să provină din rom. Vezi definitia »
PREANEVINOVÁTĂ adj. (Bis.; despre Fecioara Maria) Neprihănită, castă. ♦ (Substantivat; art.) Fecioara Maria. – Prea + nevinovată. Vezi definitia »