ORCHESTRIÓN s.n. Instrument muzical în formă de orgă sau de plan, cu două sau mai multe claviaturi. [Pron. -tri-on. / < it. orchestrion, germ. Orchestrion]. Vezi definitia »

SUBTÓN s.n. (Muz.) Ton suplimentar mai jos decât cel fundamental. [< sub- + ton]. Vezi definitia »

ISCHIÓN s.n. Unul dintre cele trei oase care formează osul iliac. [Pron. -chi-on. / < fr. ischion, cf. gr. ischion – șold]. Vezi definitia »

TON¹ s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) Vezi definitia »

TRITÓN², tritonuri, s. n. (Muz.) Interval melodic sau armonic de trei tonuri. – Din it. tritono, fr. triton. Vezi definitia »