Definita cuvantului avangardă
AVANGÁRDĂ s. f. 1. detașament care se trimite în fruntea unei trupe în marș spre a face siguranța pe direcția de deplasare a acesteia. 2. clasă, grup social, organizație politică conducătoare, care se situează pe pozițiile cele mai înaintate în cadrul unei mișcări sociale, politice, naționale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. mișcare literar-artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor consacrate și a tradiției, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii, asumându-și rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu avangardă
FIZIONOMÍSTICĂ s.f. Pretinsă știință de a stabili unele interpretări caracteristice pe baza semnalmentelor și particularităților feței; fiziognomonie. [Pron. -zi-o-. / cf. germ. Physiognomistik]. Vezi definitia »
STRONGILÓZĂ s.f. Boală parazitară cauzată de strongil și caracterizată prin tulburări digestive și uneori respiratorii. [< fr. strongylose]. Vezi definitia »
măgúră (mắguri), s. f. – 1. Munte. – 2. Deal, colnic. Creație expresivă, plecînd de la rădăcina *măc- sau moc-, care indică ideea de „obiect rotund, măciulie”, cf. moacă, măciucă. Sing. *măg sau *mog s-ar fi reconstituit în măgură, pe baza pl. măguri. Pentru semantism, cf. bot, sp. morro „obiect rotund” și „muncel” și, la fel, ngr. μάγουλον „urmă de roată”, față de μάγουλα „deal” (de unde mr. măgulă „deal”, alb. maguljë „colnic”). Ngr. și alb. nu ajung pentru explicarea cuv. rom., deoarece trecerea lui l › r se produce numai în elementele care aparțin fondului tradițional: în consecință, se poate admite doar că cuvîntul ngr. este total independent de cel rom., cum credem, sau că ambele provin dintr-un cuvînt anterior. Ultima ipoteză pare să fi sedus pe majoritatea cercetătorilor: cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni,I, 280), tracic (Pascu, Arch. Rom., VI, 224), balcanic (Hubschmidt, Sard., I, 105); preindo-european (M. L. Wagner, Arch. Rom., XV, 228; S. Pop, Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333), ipoteze care presupun toate un *magula pe atît de obscur pe cît e de nesigur. Semnalăm că s-a gîndit și la lat. macula (Diez, I, 256); la un lat. *magulum (Meyer, Neugr. St., III, 40; Papahagi, Notițe, 33; Pascu, II, 62); la un sl. *magula, care ar explica și sl. mogyla, v. movilă (E. Schwarz, Arch. slaw. Phil., XLI, 134; cf. Wędkiewicz, R. de Slavistique, VI, 111), dar care nu explică rotacismul din rom.; la sl. (sb.) gomila (Cihac, II, 182), sau bg. mogila (Conev 39), ambele la fel de imposibile; la un gepid *mögila (Diculescu; Scriban), total dubios; și că, adesea, filologia se limitează să semnaleze corespondența cu alb. maguljë, fără să tragă de aici nici o concluzie (Densusianu, Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau, dimpotrivă, dînd ca sigură der. din albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu, GS, I, 351). Der. măgurea, s. f. (colnic), conservat în toponimul Turnu-Măgurele. – Din rom. provin ceh. mahura, pol. magora. Vezi definitia »
BUHĂIÁLĂ1, buhăieli, s. f. (Rar) Faptul de a se buhăi1. – Buhăi1 + suf. -eală. Vezi definitia »
curătúră2 s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare. Vezi definitia »