antonícă (-ci), s. f. – Plantă, angelică (Archangelica officinalis). De la [sfîntul] Anton (Hasdeu). Vezi definitia »

hazáică (hazáici), s. f. – Gospodină. Rus. chozĕiskiĭ „de casă”. În Mold. Trebuie să provină din aceeași sursă hozate, s. n. pl. (Trans., unelte), chiar dacă nu se cunoaște etimonul imediat (după Candrea, din mag. hozatal „transport”). Vezi definitia »

COVÁTĂ, coveți, s. f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului. 3. Vas în care se încarcă materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata. Vezi definitia »

verdeață, verdețuri s. f. dolar. Vezi definitia »

pítă (píte), s. f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita. – Der. pitan (var. chitan), s. m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s. m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului și cu intendența armatei, mai tîrziu și cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s. f. (Banat și Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s. f. (nevastă de pitar; brutăriță); pitușcă, s. f. (pîinișoară); pitoancă, s. f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 și Pascu, Suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77). Vezi definitia »