GEOFÍTĂ adj., s. f. (plantă) cu organe subterane perene (bulbi, rizomi, tuberculi). (< fr. géophyte) Vezi definitia »

CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar) 1. Coș¹ (1). 2. (În limbajul minerilor) Colivie (2). – Din germ. Korf. Vezi definitia »

SPOROPLÁSMĂ s. f. protoplasmă a sporului. (< fr. sporoplasme) Vezi definitia »

ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia. Vezi definitia »

TEBAÍDĂ s. f. 1. loc solitar și deșert ales de schimnici pentru retragere; schimnicie. 2. (fig.) loc izolat și neospitalier, propice meditației. (< fr. thébaïde) Vezi definitia »