TELEAUTOGRÁF, teleautografe, s. n. Instalație cu ajutorul căreia mișcările unui creion condus cu mâna în punctul de emisiune se transmit fidel, prin mijloace de telecomunicație, unei unelte de scris aflate în punctul de recepție. [Pr.: -le-a-u-] – Din fr. téléautographe, germ. Teleautograph. Vezi definitia »

vătáf (-fi), s. m. – 1. Șef, căpitan, comandant peste 500 de oameni. – 2. În Mold., sec. XVI, administrator al unei provincii sau al unui județ. – 3. În Munt., sec. XVII-XIX, administrator de plasă. – 4. Nume a diferitelor funcții adminstrative înv.: vătaf de aprozi, portar principal; vătaf de plai, căpitan al poliției de frontieră; vătaf de visterie, șef de percepție; vătaf de cămară, slujbaș al palatului; vătaful beizadelelor, camerist principal al copiilor de domni; vătaf de călărași, căpitan de cavalerie. – 5. Conducător al unei bresle sau al unui serviciu. – 6. Șef în general; vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani. – 7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. – Var. înv. vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil tăt. vataha „grup” (Miklosich, Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159; cf. Cihac, II, 451). Apare în idiomuri sl. cf. vatah, vataf, rut. vatah,vatag, vatajko, vataško, pol. wata(c)ha, rus. vataga, vatažnik; dar este evident că toate aceste cuvinte se explică prin rom., cf. Miklosich, Wander., 11; Miklosich, Fremdw., 135; Candrea, Elemente, 400; Capidan, Raporturile, 191. Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7. Der. vătășel (var. vătăjel), s. m. (funcționar inferior la primărie; înv., perceptor; Mold., vornicel (la nunți), persoană însărcinată cu protocolul); vătășoaie, s. f. (femeie, nevastă de vătaf; înv., femeie care suplinea pe tatăl orfanilor); vătăși (var. vătăji), vb. (a administra, a dirija, a guverna); vătășie (var. vătăjie), slujba, biroul vătafului; înv., impozite, taxe, podărit); vătășiță (var. vătăjiță), s. f. (nevastă de vătaf; jupîneasă care ținea cheile; Trans., prietenă care asistă mireasa în timpul nunții). Vezi definitia »

BALISTOCARDIOGRÁF s.n. (Med.) Aparat pentru înregistrarea oscilațiilor transmise corpului de contracțiile inimii ; balistograf. [< fr. ballistocardiographe]. Vezi definitia »

FONOCARDIOGRÁF s.n. Aparat pentru înregistrarea grafică a zgomotelor inimii. [Pron. -di-o-. / < fr. phonocardiographe]. Vezi definitia »

CRONOGRAF², cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe. Vezi definitia »