INDÚCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia]. Vezi definitia »

MEDIÁȚIE, mediații, s. f. Acțiunea de a media; mediere, mijlocire; intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pașnică a conflictelor dintre state, luând parte la tratative și uneori formulând propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. médiation. Vezi definitia »

RETRÁCȚIE s.f. Strângere, micșorare a dimensiunilor unui țesut sau ale unui organ. [Gen. -iei, var. retracțiune s.f. / cf. fr. rétraction, lat. retractio]. Vezi definitia »

TURCOLOGÍE s. f. disciplină care studiază cultura și civilizația turcă. (< germ. Turkologie) Vezi definitia »

ETNOPSIHOLOGÍE s. f. Ramură a antropologiei care studiază viața unui popor și producțiile sale în raport cu însușirile lui psihologice specifice. – Din fr. ethnopsychologie. Vezi definitia »