FÚGĂ¹, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga. Vezi definitia »

SIMILIPIÁTRĂ s.f. Tencuială de piatră artificială, folosită mai ales pentru fațade. [După fr. similipierre, germ. Similistein]. Vezi definitia »

NOÉTICĂ s.f. Studiul gândirii; gnoseologie; (rar) epistemologie. [Pron. no-e-. / < germ. Noetik]. Vezi definitia »

GAZOLÍNĂ s. f. produs lichid, combustibil, prin lichefierea gazelor de sondă. (< fr. gazoline) Vezi definitia »

tinctúră (-ri), s. f. – Medicament obținut prin dizolvarea în alcool a elementelor active dintr-o plantă. Lat. tinctura (sec. XIX). Vezi definitia »