TÁBLĂ¹, table, s. f. 1. Placă metalică, de grosimi diferite, folosită la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje și a altor obiecte. 2. Placă de lemn, de piatră sau de metal pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date; tăblie (1). ◊ Tablă cerată = placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele două lespezi de piatră pe care erau săpate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placă de lemn dreptunghiulară, vopsită în negru, pe care se scrie cu cretă, mai ales la școală și la universitate; tabelă (2). ◊ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tablă = a chema un elev la lecție (în fața tablei). 4. Tabel (1). ◊ Tabla lui Pitagora = tabla înmulțirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind funcții trigonometrice. 5. (Reg.) Bucată de pământ semănată. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri după fr. table). Vezi definitia »

ciochínă, s. f. – 1. Partea din spate a șeii. – 2. Cîrlig, cange. – 3. Maleolă, gleznă. Probabil de la cioc „cîrlig”, cu suf. -nă, cf. ciorchină. DAR consideră etimonul necunoscut. Alții s-au gîndit la tc. çikin „raniță” (Roesler 608; Șeineanu, II, 129), sau la sb. čukalj, čekljun „cîrlig”, care prezintă dificultăți fonetice (Cihac, II, 549). – Der. ciochinar, s. n. (curea, legătură la oblînc). Vezi definitia »

TEÚGĂ, teuge, s. f. Construcție situată deasupra punții superioare la prora unei nave, în interiorul căreia sunt amenajate magazii și, mai rar, locuințe pentru echipaj. – Din fr. teugue. Vezi definitia »

DÚZĂ s.f. 1. Ajutaj. ♦ Piesă masivă de oțel, folosită pentru reducerea presiunii fluidului care erupe din sondă. 2. Piesă cu mai multe orificii prin care se trage mătasea în fire. [< germ. Düse]. Vezi definitia »

COMPOTIÉRĂ s.f. Vas în care se servește compotul. [Pron. -ti-e-. / cf. fr. compotier]. Vezi definitia »