HELIOLATRÍE s. f. adorație a Soarelui de către unele populații primitive. (< helio- + -latrie) Vezi definitia »

EPISTEMOLOGÍE s.f. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii. [Gen. -iei. / < fr. épistémologie, cf. gr. episteme – știință, logos – studiu]. Vezi definitia »

MUSITÁȚIE s. f. (med.) alterare, slăbire a vocii; dificultate de a articula cuvintele, bolnavul mișcând buzele și limba ca și când ar vorbi. (< fr. mussitation, lat. mussitatio, mormăit) Vezi definitia »

DACTILIOMANȚÍE s.f. (Rar) Pretinsă artă a ghicitului cu ajutorul unui inel. [Gen. -iei. / cf. germ. Daktyliomantie < gr. daktylios – inel, manteia – prevestire]. Vezi definitia »

CONSTITÚȚIE s. f. I. 1. totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. 2. conformație; arhitectură (3). II. lege fundamentală a unui stat, care stabilește principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale (< fr. constitution, lat. constitutio) Vezi definitia »