HENOTEÍSM s. n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una din divinitățile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme. Vezi definitia »

iluminísm (concepție religioasă) s. n. Vezi definitia »

NEORAȚIONALÍSM s.n. Curent filozofic antipozitivist, care încearcă să integreze în mod coerent luarea în considerare a factorului subiectiv al cunoașterii într-o concepție ce consideră că teoria este subordonată obiectului existent independent de subiect. [Pron. ne-o-ra-ți-o-. / < fr. néo-rationalisme]. Vezi definitia »

CARTEZIANÍSM s. n. Doctrina filozofului francez Descartes și a adepților lui, caracterizată prin metodă, ordine, rigoare. [Pr.: -zi-a-] – Din fr. cartésianisme. Vezi definitia »

ANEVRÍSM s.n. Dilatare patologică a pereților unei artere. [< fr. anévrisme, cf. gr. aneurysma – dilatare]. Vezi definitia »