DIESTÉR s. m. corp chimic care posedă două funcții ester. (< fr. diester) Vezi definitia »

CHEMIN DE FER s.n. Joc de noroc asemănător bacaralei, la care fiecare jucător devine pe rând bancher (2). [Pron. șmen dö fer. / < fr. chemin de fer]. Vezi definitia »

BUCLIÉR, bucliere, s. n. Parte componentă a barei parașoc (față sau spate) a unui automobil, element tip scut care dă o formă estetică și aerodinamică parașocului, integrându-l, cel mai adesea, în volumul caroseriei; scut. – Din fr. bouclier. Vezi definitia »

spițér (-ri), s. m. – Farmacist. – Mr. spițar. It. speciale (var. specier), prin intermediul ngr. σπετζιέρης (Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Tiktin), cf. sp. especiero, tc. ispinçar. Der. directă din lat. (Cihac, I, 260; Koerting 8927) nu este posibilă. – Der. spițereasă, s. f. (nevastă de spițer); spițerie, s. f. (farmacie), din ngr. σπετζιαρία. Vezi definitia »

FIER, (2, 3) fiare, s. n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, cu proprietăți feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie; (impr.) oțel (moale). ◊ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a. Cr. până în primele veacuri p. Cr., când omul a început să prelucreze și să folosească fierul. ◊ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roșu) prin inimă = a avea o senzație intensă și bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părți ale lor făcute din oțel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat”) unealtă întrebuințată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat”) instrument de forma unui clește care servește la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug”) fiecare dintre cuțitele plugului; d) clește cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roșu”) unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. ◊ Expr. A trece prin ascuțișul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuțișul sabiei. ♦ Bucată de oțel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi retopite. ◊ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanță unui lucru. 3. (La pl.) Lanțuri, cătușe cu care sunt legați prizonierii, deținuții. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanț. [Var.: fer s. n.] – Lat. ferrum. Vezi definitia »