hánță (hánțe), s. f. – 1. Cîrpă, zdreanță. – 2. Haină zdrențuită. – 3. Gură, limbă. – 4. Femeie stricată. – 5. Cățeluș. – 6. Om zăpăcit, aiurit. Creație expresivă, cf. fleoarță, treanță, hoandră, cu aceleași sensuri. După DAR, ar fi o contaminare a lui handră cu sdreanță. Drăganu, Dacor., III, 708, pleacă de la săs. hânts „vedenie, arătare”; Candrea, de la rut. hanca „gloabă, mîrțoagă” cf. Scriban. Hanț, s. n. (cadavru; mîrțoagă; bucată; Trans., fîșie) trebuie să fie doar o var. – Der. hănțui, vb. (a sfîrteca), pe care Cihac, II, 134, îl pune în legătură cu ceh. hantovati „a face pe măcelarul”; hănțălui, vb. (Bucov., a deranja, a importuna); hănțău, s. n. (masa celui care face căruțe); hănțușcă, s. f. (șmecheră, golancă); hoancă (var. hoantă, hoanghină, hoarcă), s. f. (babă); hoarță, s. f. (hîrb), cf. fleoarță; honțăni, vb. (a se agita). – Din rom. pare a proveni rut. hance (Miklosich, Wander., 16). Vezi definitia »

BAGATÉLĂ, bagatele, s. f. 1. Lucru de mică importanță; fleac. ♦ Obiect de mică valoare, neînsemnat. 2. Mică compoziție muzicală pe o temă ușoară. [Var.: bagatél s. n.] – It. bagattella (fr. bagattelle). Vezi definitia »

AFINÁTĂ, afinate, s. f. Băutură alcoolică preparată din afine. – Din afină + suf. -ată (după vișinată). Vezi definitia »

MITOGRÁFĂ s. f. v. mitograf. Vezi definitia »

ANTECEDÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. fenomen prin care un curs de apă își menține traseul, preexistent deformărilor tectonice. (< fr. antécédence) Vezi definitia »