RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv). Vezi definitia »

tălăpánță, tălăpánțe, s.f. (reg.) femeie rea de gură. Vezi definitia »

LUMINÁNȚĂ s. f. lumină fotometrică, egală cu raportul dintre intensitatea unei surse luminoase și proiecția suprafeței acesteia pe un plan; strălucire. (< fr. luminance) Vezi definitia »

șoșoneálă, șoșonéli și șoșonéle, s.f. (reg.) 1. șușoteală. 2. amăgeală; uneltire. Vezi definitia »

OROGENÉZĂ s.f. Totalitatea fenomenelor geologice care au determinat formarea munților; orogenie. [< fr. orogenèse, cf. gr. oros – munte, genesis – naștere]. Vezi definitia »