afîna (afînéz, afînát) vb. – A face ca un material solid să fie mai puțin compact sau mai moale. Lat. *affēnāre, de la fēnum „fîn”; este operația care se face de obicei cu fînul ca să se usuce, cf. *fēnāre › v. fr. fener, fr. faner. DAR îl derivă direct de la fîn. Vezi definitia »

saxaná, saxanále, s.f. (înv. și reg.) 1. povară (dusă în spinare de un cal), sarcină. 2. (fig. și reg.) necaz, dificultate, greutate. 3. (înv.; în forma: sarsana) loc unde se lucrează sau se repară corăbii. 4. (adj.) complet dezbrăcat, gol pușcă. Vezi definitia »

arázna adv. (înv.) de (la) o parte, alături Vezi definitia »

CĂPRIANA, mănăstire în satul omonim, lîngă Strășeni, Basarabia. Menționată prima oară în 1429 într-un act de danie al lui Alexandru cel Bun. Reconstruită de Ștefan cel Mare înainte de 1470. Biserica Sf. Gheorghe a mănăstirii a fost reclădită (1545) de Petru Rareș. Vezi definitia »

TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o acțiune până la capăt; a isprăvi, a sfârși. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârșite. 2. Refl. A lua sfârșit, a se încheia. ♦ A avea o terminație, a se sfârși în... Cuvântul „masă” se termină cu o vocală. ◊ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o șansă de scăpare. [Prez. ind. acc. și: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare. Vezi definitia »