Definita cuvantului mânecar
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu mânecar
ANDOSATÁR, -Ă s. m. f. cel care beneficiază prin andosare. (< fr. endossataire) Vezi definitia »
IȘLICÁR, ișlicari, s. m. (Înv.) 1. Persoană care purta ișlic; p. ext. boier conservator, retrograd, refractar la ideile progresiste. 2. Fabricant sau negustor de ișlice. – Ișlic + suf. -ar. Vezi definitia »
dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped. Vezi definitia »
ȘERPÁR (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaëtus gallicus). – Șarpe + suf. -ar. Vezi definitia »
COTIGÁR2, cotigari, s. m. Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar. Vezi definitia »