COR s. n. I. 1. (în teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice, dansând și cântând versuri. 2. ansamblu de cântăreți care execută împreună muzică vocală. ◊ (fig.) grup, mulțime. 3. compoziție muzicală destinată a fi cântată de un cor (2). II. ansamblul navelor, centrală și laterale, ale unei biserici (catolice). (< lat. chorus, gr. khoros, it. coro) Vezi definitia »

ECLERÓR, eclerori, s. m. (Înv.) Soldat trimis înaintea unei unități sau unei armate ca să cerceteze poziția si mișcările inamicului; iscoadă – Din fr. éclaireur. Vezi definitia »

ACCEPTÓR, -OÁRE s. m. 1. (atom) capabil a primi electroni suplementari. 2. (substanță chimică) care poate fixa o altă substanță. (< fr. accepteur) Vezi definitia »

INTERLOCUTÓR, -OÁRE s. m. f. participant la o discuție, la o conversație; conlocutor. (< fr. interlocuteur) Vezi definitia »

CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf.-ușor. Vezi definitia »