HEGEMONÍSM s.n. Tendință de hegemonie, de supremație a unui stat sau popor în materie politică asupra celorlalte state sau popoare. [Et. incertă]. Vezi definitia »

NEOCOLONIALÍSM s. n. Formă nouă a colonialismului care urmărește să domine din punct de vedere economic fostele colonii, declarate state independente. [Pr.: ne-o-co-lo-ni-a-] – Din fr. néo-colonialisme. Vezi definitia »

PLURALÍSM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia lumea ar fi formată dintr-o pluralitate de realități de sine stătătoare, independente unele de altele. 2. Principiu al democrației care preconizează necesitatea existenței mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între membrii societății și putere, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦ P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din fr. pluralisme. Vezi definitia »

EPIGONÍSM s.n. Atitudine, manifestare de epigon (2), care presupune pastișarea, absența originalității, a capacității creatoare, a spiritului novator. [< fr. épigonisme]. Vezi definitia »

UNITARÍSM s.n. Doctrină creștină reformată, apărută în sec. XVI în diferite țări europene, care nu recunoaște decât o singură persoană în Dumnezeu; unitarianism. [Cf. it. unitarismo, fr. unitarisme]. Vezi definitia »