NOPTIÉRĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră. Vezi definitia »

cétină (cetini), s. f. – 1. Ac de brad. – 2. Ramură de brad. Sl. četina, der. colectiv de la četŭ „ac, țeapă, dinte” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Iordan, Dift., 144), cf. sb., cr. četina, ceh. šetina, alb. četina; mag. csetina pare a proveni din rom. – Der. cetin, s. m. (ienupăr); cetiniș, s. n. (pădure de brazi); încetinat, adj. (cu ramuri dese, se spune numai despre brazi). Nu a fost explicată corespondența cu it. cetina „tăiere de copaci”, a cărui origine este necunoscută, după Prati 262. Vezi definitia »

ANTICATALÍZĂ s. f. acțiunea de încetinire a unei reacții chimice de către anumite substanțe. (< fr. anticatalyse) Vezi definitia »

PATOGENÉZĂ s. f. patogenie. (< germ. Pathogenese) Vezi definitia »

gúșă (-și), s. f. – 1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porțiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. gușă, istr. gușę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. gušë, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lübke, ZRPh., XXI, 199; Pușcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beiträge, 10). Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurgușe ‹ lat. gurgustium; ca it. gorgozzo ‹ gozzo (Pușcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. gușa, vb. (a face gușă); gușat, s. m. (persoană care are gușă); gușui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se îneca); răguși, vb. (a-și îngroșa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răgușeală, s. f. (îngroșare a vocii); sugușa, vb. (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguși, vb. (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. guš(a), sb. guša (sec. XVIII, cf. Daničič, III, 513), sb. gušan „varietate de porumbel”, rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. gušë, mag. gusa, țig. gusa (cf. Wlislocki 88). Vezi definitia »