spârcâitúră, spârcâitúri, s.f. 1. (înv. și reg.) spârcâială. 2. (reg.) țâșnitură dintr-un lichid; stropitură, spârc. Vezi definitia »

PIEZOGRÁMĂ s. f. curbă obținută la piezograf. (< fr. piézogramme) Vezi definitia »

CAPITĂLÚȚĂ s.f. (Poligr.) Literă de tipar majusculă, care este de aceeași înălțime cu litera mică din același corp. [< capitală + -uță]. Vezi definitia »

DROBÍȚĂ, drobițe, s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit (Genista tinctoria). – Drob² + suf. -iță. Vezi definitia »

SARCOLÉMĂ s.f. Membrană periferică a fibrelor musculare striate. [< fr. sarcolemme, cf. gr. sarx – mușchi, lemma – teacă]. Vezi definitia »