cîrpí (cîrpésc, cîrpít), vb. – A pălmui, a bate, a lovi. Lat. *colapῑre, din gr. ϰολαπίζω. Familia lui colaphus, bine reprezentată în limbile romanice, a dispărut din rom. (cf. REW 2034); această pierdere „importantă” după Pușcariu, Lr., 259, ajunge totală, dată fiind confuzia acestui unic rezultat rom., cu a cîrpi „a petici”; cf. calabr. curpire „a bate, a lovi”, it. colpire. DAR explică acest cuvînt rom. prin asemănarea cu acțiunea de a astupa găurile dintr-un perete prin mortarul care se lipește, cînd este aruncat cu putere. Asemănarea cu țig. kuripen „a lupta” ‹ sp. curar „a lipi” (Claveria 241) pare întîmplătoare. Vezi definitia »

LAPI-/LAPID(I)- elem. „piatră”. (< fr. lapi-, lapid/i/-, cf. lat. lapis, -idis) Vezi definitia »

a se lipi (de cineva) ca cocoșatul de gard expr. a eșua, a da greș. Vezi definitia »

sclipí (-pésc, -ít), vb. – A luci, a străluci, a scînteia, a licări. Gr. sau mgr. στίλβω, aorist ἔστιλψα „a luci”, prin intermediul unui rezultat *stlipi; prin schimbarea stl, ‹ scl, cf. scîlcia. Legătura cu sl. klepati „a închide”, cf. clipi (Cihac, II, 331; Tiktin; Candrea) este improbabilă. Este dubletul lui sclivisi, vb. (a lustrui; a se găti), din ngr. στίλβω, aorist στιλβήσω „a lustrui” (Cihac, I, 697; Gáldi 249; Graur, BL, IV, 114), der. scliviseală, s. f. (lustruială, șlefuire), și sclivisitoare, s. f. (lustruitoare); și a lui sclifosi, vb. refl. (a se spilcui, a se găti; a se smiorcăi), din ngr. στιλβώνω, aorist στιλβώσω (Gáldi 249; legătura cu gr. ϰλαίω, aorist ἔϰλαψα „a plînge”, sugerată de Cihac, II, 696 și Geheeb 34 nu este probabilă), der. sclifoseală, s. f. (moft, capriciu). Der. sclipeală, s. f. (strălucire); sclipeț (var. Maram. *sclipet), s. m. (scrîntitoare, Potentilla tormentilla), sclipiș, s. n. (licăr, fulger); sclipicios (var. sclipitor), adj. (care sclipește); sclipitură, s. f. (lucire). Vezi definitia »

risipí (risipésc, risipít), vb. – 1. A dispersa, a împrăștia. – 2. A izgoni, a fugări. – 3. A cheltui, a toca. – 4. A face praf, a distruge. – 5. A irosi, a prăpădi. – Var. rîsipi, răsipi. Sl. rasypati (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 213; Conev 79). Der. risip, s. n. (înv., ruină); risipă, s. f. (ruină; stricăciune, desfacere; dezordine; prăpăd); risipitor, adj. (cheltuitor, distrugător). Din rom. provin ucr. prisipati (Bogaci), săs. rissipin. Vezi definitia »