cășuná (-néz, -át), vb. – 1. A pricinui, a cauza. – 2. A i se năzări, a-i veni chef de ceva. – 3. A urmări, a sîcîi, a jigni. Lat. *occasionāre (Ascoli, Arch. glott. it., XVI, 185; Pușcariu 311), transformînd fără îndoială în *accasionāre, printr-o confuzie de suf. (cf. REW 6029; DAR), cf. it. accagionare, v. fr. achoisoner „a vexa”. După Candrea-Dens., 285, de la *casionare, der. de la casus. – Der. cășunătură, s. f. (chef, poftă; durere bruscă). Vezi definitia »

DIMISIONÁ vb. I. v. demisiona. Vezi definitia »

DEZOXIGENÁ vb. tr. a dezoxida. (< fr. désoxygener) Vezi definitia »

FESTONÁ, festonez, vb. I. Tranz. A tivi, a împodobi cu feston. – Din fr. festonner. Vezi definitia »

CANÁ s. f. v. canea. Vezi definitia »