NÓXĂ s. f. agent, factor, substanță cu acțiune nocivă asupra organismului, în atmosferă, în timpul procesului tehnologic. (< lat. noxa) Vezi definitia »

húmă (húme), s. f. – Argilă întrebuințată la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate în parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), deși această ipoteză nu este necesară, și nici cu totul convingătoare (după Conev 42, cuvîntul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. umă, pe care Pușcariu 1793 îl derivă direct din lat. humus, megl. umă care, după Capidan 314, provine din bg. – Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humărie, s. f. (teren argilos, loc de unde se scoate humă); humui, vb. (a spoi cu humă); humoaie, s. f. (Mold., humă de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta răsaduri). Vezi definitia »

NĂMIÁZĂ s. f. v. namiază. Vezi definitia »

PORTHÁRTĂ, porthărți, s. f. Geantă pliantă de piele, de pânză, de mușama etc. în care se păstrează hărți (militare). [Var.: porthárt s. n.] – Port¹- + hartă (după fr. porte-carte). Vezi definitia »

URUITÚRĂ s. f. v. huruitură. Vezi definitia »