OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. Vezi definitia »

CARIANOPOL, Virgil (1908-1984, n. Caracal), poet român. Versuri avangardiste („Un ocean, o frunte în exil”), lirică neoclasică, tradiționalistă („Flori de spin”, „Elegii și elegii”) și care exaltă sentimentul național („Ștergar românesc”); memorialistică („Scriitorii care au devenit amintiri”). Vezi definitia »

IHTIOCÓL s.n. Clei de pește, folosit la limpezirea vinurilor. [Pron. -ti-o-. / < fr. ichtyocolle, cf. gr. ichthys – pește]. Vezi definitia »

SCATÓL s.n. Substanță produsă prin descompunerea albuminoidelor, care se găsește în fecale. [< fr. scatol, cf. gr. skor – excrement]. Vezi definitia »

PARASÓL s. n. avion monoplan cu aripa deasupra fuzelajului. (< germ. Parasol, fr. parasol) Vezi definitia »