scáfă (-fe), s. f. – 1. (Înv.) Ceașcă, cupă, vas. – 2. (Mold.) Strachină. – 3. Polonic, căuș, vas de lemn. – 4. Hîrcă. – Mr., megl. scafă. Mgr. (gr.) σϰάφη „orice obiect turnat” (Roesler 575; Murnu 49; Diculescu, Elementele, 468), cf. it. scafa „barcă” (REW 7653). – Der. scăfîrlie (var. scăfălie), s. f. (hîrcă, craniu), cu suf. expresiv -îrlă, cf. cocîrlă, ciocîrlie; scăfău, s. n. (polonic de lemn); scăfiță, s. f. (Mold., strachină). Vezi definitia »

ohótă s.f. (reg.) 1. curaj. 2. plăcere, poftă. Vezi definitia »

FERMÁTĂ s. f. (muz.) semn (.) deasupra unei note sau a unei pauze pentru a-i prelungi durata; coroană. (< it. fermata) Vezi definitia »

gâmboásă, gâmboáse, s.f. (reg.) gânganie; lucru mărunt. Vezi definitia »

PROTROMBÍNĂ s.f. Substanță inactivă din sânge, care se transformă în trombină. [< fr. prothrombine]. Vezi definitia »