MICÓZĂ s.f. 1. (Bot.) Boală a plantelor provocată de anumite ciuperci. 2. (Med.) Afecțiune a pielii datorită unor microbi vegetali, care se pot localiza fie pe piele, fie pe firul de păr; pecingine. [< fr. mycose, germ. Mikose, cf. gr. mykes – ciupercă]. Vezi definitia »

caleáșcă (caléști), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα. Vezi definitia »

ALEURÓNĂ s. f. substanță proteică de rezervă din semințele unor plante. (< fr. aleurone) Vezi definitia »

vântoásă (vijelie) s. 1, g.-d. art. vântoásei; pl. vântoáse Vezi definitia »

ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, întrebuințat în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose. Vezi definitia »