PARAȘÚTĂ, parașute, s. f. Dispozitiv în formă de umbrelă sau de dreptunghi, cu suprafață mare, folosit pentru reducerea vitezei de cădere a unui corp lansat de la înălțime, de obicei dintr-un avion în zbor. ◊ Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material pe bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminând puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoaștere etc. – Din fr. parachute. Vezi definitia »

tărcătúră, tărcătúri, s.f. (reg.) 1. combinație nereușită de culori; împestrițătură. 2. obiect tărcat. Vezi definitia »

POPÓTĂ s. f. cantină pentru ofițeri și subofițeri. (< fr. popote) Vezi definitia »

GÁLIȚĂ, galițe, s. f. (Reg.) Pasăre de curte; orătanie. – Din bg., scr. galica. Vezi definitia »

țeápă (-țépe), s. f. – 1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s. f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcția de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă și sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă. Vezi definitia »