PRÉDICĂ s. f. 1. cuvântare rostită de preot în biserică, axată pe un text biblic și cuprinzând învățături. 2. (peior.) expunere cu conținut moralizator; dojană. (< it. predica) Vezi definitia »

STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă). ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha. Vezi definitia »

PERSISTÉNȚĂ, persistențe, s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance. Vezi definitia »

TORNÁDĂ² s. f. dedicație care încheia poezia trubadurilor și în care se relua o idee deja exprimată și unele versuri folosite mai înainte în aceeași piesă. (< fr. tornada) Vezi definitia »

CATOGENÉZĂ, catogeneze, s. f. (Geol.) Proces de formare a rocilor sedimentare, ale căror particule s-au deplasat, în faza de depunere, sub acțiunea gravitației. – Din fr. catogenèse. Vezi definitia »