ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. șleahtic. Vezi definitia »

AGRARIÁN, -Ă, agrarieni, -e, adj. (Rar) Agrar. [Pr.: -ri-an] – Din fr. agrarien. Vezi definitia »

ACADEMICIÁN, -Ă s. m. f. membru al unei academii (1). (< fr. académicien) Vezi definitia »

PROFÁN, -Ă, profani, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este ignorant într-un domeniu oarecare; neștiutor, nepriceput, ageamiu. 2. Care nu ține de religie, care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. 3. Care nu respectă lucrurile considerate sacre; necredincios. – Din fr. profane, lat. profanus. Vezi definitia »

corcofán, corcofáni, s.m. (reg.) păduche mare. Vezi definitia »