BUCHISÍ, buchisesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz., intranz. și refl. A face un lucru cu mare caznă și migală, fără spor. 2. Tranz. și intranz. A citi sau a învăța ceva cu efort și cu migală; a buchirisi. 3. Tranz. Fig. A bate pe cineva (dându-i pumni, ghionți). [Var.: buchisá vb. I] – Cf. buche. Vezi definitia »

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie). Vezi definitia »

schindisí², schindisésc, vb. IV (reg.) 1. (despre copii) a plânge înăbușit și întretăiat; a scânci. 2. (în forma: schindosi) a alerga cu diferite mișcări din colț în colț, plângând. Vezi definitia »

URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo). Vezi definitia »

dichisí (dichisésc, dichisít), vb. – 1. A aranja, a ordona, a prepara. – 2. A aranja, a găti, a împodobi. Ngr. διοιϰέω, aorist διοίϰησα (Tiktin; Candrea; Scriban); din același cuvînt gr., cu pronunțarea erasmică, neol. dioceză, s. f., din fr., der. diocezan, adj. – Der. dichis, s. n. (aranjare, ordine; preparative; obiect, lucru; sculă, unealtă, instrument), a cărui formație nu este clară, cf. sl. dikisŭ „maslu”, cuvînt incert după Miklosich, Lexicon, 161, dar care are probabil aceeași origine; dichici, s. n. (cuțit de cizmar, pentru ornamentat), cuvînt mold., probabil deformație de la cel anterior (după Candrea, GS, VI, 324 și Scriban, din mag. dikics „briceag”, care ar putea proveni din rom.); dichiseală, s. f. (aranjare, găteală). Vezi definitia »