HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul Evului Mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

PARANOMÍE s. f. tulburare de limbaj în care obiectele sunt desemnate prin alte cuvinte. (< fr., gr. paranomia) Vezi definitia »

ORTOFONÍE s. f. pronunțare considerată corectă și normală conform tuturor normelor lingvistice ale unei limbi. (< fr. orthophonie) Vezi definitia »

RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie. Vezi definitia »

NEOECOLOGÍE s. f. ramură a ecologiei care studiază ecosistemele recente. (< fr. néoécologie) Vezi definitia »