gloátă (gloáte), s. f. – 1. Mulțime. – 2. Droaie, puzderie. – 3. Adunătură, plebe. – 4. (Înv.) Poliție locală, trupe de infanterie formate din țărani fără pregătire militară specială, a căror recrutare era decretată în cazuri de urgență. – 5. (Trans., Bucov.) Familie. Sl. (bg., sb., cf., slov.) glota (Miklosich, Lexicon, 120; Cihac, II, 129; DAR), cf. pol. gołota › holotă, s. f. (Mold., înv., „mulțime”), și sb. glota „familie”. – Der. glotaș, s. m. (soldat din poliția locală; copil, prunc); îngloti, vb. (a aduna, a concentra; a înrola; a îngrămădi; a publica), înv. Vezi definitia »

surleáță, surléțe, s.f. (reg.) colibă în care locuiesc țăranii în timpul cositului. Vezi definitia »

FÚFĂ, fufe, s. f. 1. (Iht.) Plevușcă. 2. (Depr.) Femeie ușoară, neserioasă. – Et. nec. Vezi definitia »

ROMÂNCÚȚĂ, româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță. Vezi definitia »

BELGIÁNCĂ, belgience, s.f. Locuitoare originară din Belgia. Vezi definitia »