AFIRMATÍV, -Ă adj. (op. negativ) Cu caracter de afirmație, care afirmă ceva; pozitiv. ♦ (Log.; despre judecăți) Care enunță apartenența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. [Cf. fr. affirmatif, lat. affirmativus]. Vezi definitia »

NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema]. Vezi definitia »

VEGETATÍV, -Ă adj. 1. referitor la natura proceselor fiziologice petrecute în afara controlului voluntar și realizate printr-un sector special al sistemului nervos central. ♦ sistem nervos ~ = sistem nervos care inervează organele interne. 2. referitor la structuri, organe sau funcții care nu sunt implicate în procesul reproducerii. ♦ înmulțire ~ă = înmulțire asexuată prin bulbi, rizomi, butași etc., nu prin semințe sau spori. (< fr. végétatif, it. vegetativo) Vezi definitia »

PROPRIOCEPTÍV, -Ă adj. (Despre senzații provenite din corp) Care informează asupra mișcărilor, echilibrului etc. [Pron. -pri-o-. / < fr. proprioceptif]. Vezi definitia »

AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre o enunțare) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre judecăți) care conține o afirmație. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla așa; în cazul când împrejurările sunt favorabile. – Fr. affirmatif (lat. lit. affirmativus). Vezi definitia »