REȚÍNE vb. I. tr. 1. a ține în loc, a împiedica de la ceva. ◊ a ține închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ține asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ține minte. 6. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir) Vezi definitia »

VIVISECȚIÚNE s.f. v. vivisecție. Vezi definitia »

OBTENȚIÚNE s. f. obținere. (< fr. obtention, lat. obtentio) Vezi definitia »

RETROSPECȚIÚNE s. f. privire, examinare retrospectivă. ◊ formă a introspecției constând în evocarea trecutului, în scopul reexaminării unor fapte, unor trăiri. (< fr. rétrospection) Vezi definitia »

IMPLORAȚIÚNE s. f. v. implorație. Vezi definitia »